Ariile protejate Pricop-Huta-Certeze şi Tisa Superioară

6000 exemplare de urși bruni deține România, comparativ cu Uniunea Europeană acest contingent fiind unul foarte însemnat. Cu toate acestea, braconajul constituie unul din fenomenele întâlnite și pe meleagurile mioritice. Conform declarațiilor semnate Cristian Remus Pap, specialist WWF, „În partea românească au fost identificate 6 zone critice pentru conectivitate: Huta-Certeze, Cavnic, Strâmtura-Glod-Poieni, Leordina-Vișeu-Bogdan Vodă, Săcel-Moisei-Borșa și Pop Ivan, în nordul extrem al județului Maramureș, foarte aproape de Sighet.”

Pentru mai multe informaţii:
http://e-provincia.com/2014/04/17/ursul-brun-o-comoara-si-un-paradox/


 

În decursul lunii august a anului 2015, mai multe surse de informare fac referire la lucrările de îndiguire ale unui tronson de 3,5 km al Tisei Superioare. Dr. Peter Lengyel accentuează, prin exemple, prezenţa unor habitate şi elemente ale biodiversităţii, datorită cărora acest sit Natura 2000 este inclus în categoria ariilor protejate (familii de castori, berze negre, chire de baltă, ţestoase de baltă, anumite specii de broaşte, pădurea sălbatică de luncă, liane, precum şi câteva specii de peşti) şi care, în opinia sa, sunt afectate de această construcţie hidrotehnică. În altă ordine de idei, autorul este de părere că acest tip de construcţie îşi are sensul atâta timp cât este amplasat în arealele în care este prezentă activitatea antropică, respectiv acolo unde se poate vorbi despre hazard la viituri, ape mari sau inundaţii, şi nu unde pătrunderea apelor mari în lunca inundabilă aduce mari beneficii ecosistemelor şi diferitelor specii adăpostite.

Mai multe informaţii:

https://peterlengyel.wordpress.com/2015/08/14/natura-2000-tisa-superioara-are-cutitul-infipt-in-spate/

http://www.expunere.com/natura-2000-tisa-superioara-are-cutitul-infipt-in-spate.html


Actul informativ de faţă are ca scop anunţarea publicului asupra publicării în Monitorul Oficial nr. 441/19.07.2013 a Ordinului MMSC nr. 1.470/12.06.2013 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrării şi a custodiei ariilor naturale protejate. În acest act, autoritatea responsabilă este Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice. De asemenea, este menţionat faptul că, anual, au loc două sesiuni de atribuire, una în fiecare semestru, autoritatea menţionată anterior având obligaţia de a afişa pe pagina proprie de internet (www.mmediu.ro) anunţul de lansare a sesiunii de atribuire, precum şi ariile naturale protejate de interes naţional sau comunitar care se dau în administrare sau în custodie. Printre ariile naturale protejate de interes comunitar din judeţul Satu Mare se numără şi situl ROSCI0358 Pricop-Huta-Certeze, inclus în reţeaua europeană Natura 2000.

Mai multe informaţii:

http://www.buletindecarei.ro/2013/07/6-rezervatii-naturale-in-judet.html


Potrivit lui Cristian-Remus Pap, coordonatorul regional arii protejate WWF România, cele șase zone critice pentru conectivitate, unde ursul are voie să se deplaseze în vederea asigurării nevoilor fiziologice, sunt zona Huta – Certeze, zona Cavnic, Strâmtura Glod-Poieni, Leordina – Vișeu-Bogdan Vodă, Săcel – Moisei – Borșa și zona Popivan (partea extrem nordică).

Pentru mai multe informaţii:

http://www.agerpres.ro/social/2014/04/17/ursul-considerat-emblema-pentru-carpati-amenintat-de-braconaj-fragmentarea-habitatelor-defrisari-si-taieri-ilegale-de-padure-14-42-14


În sezonul estival al anului 2012, Asociaţia Heidenroslein a derulat un proiect care avea ca scop promovarea formării atitudinilor de apropiere a elevilor şi comunităţilor locale de mediul înconjurător pentru dezvoltarea activităţilor conştiente şi responsabile care au drept scop îmbunătăţirea calităţii mediului prin activităţi practice pentru conservarea biodiversităţii in sit Natura 200 Tisa Superioară Pădurea Ronişoara. Proiectul a constat în realizarea de eseuri, fotografii, proiecte (clasele I-VIII), desene (Nu mai plânge, Tisa!, preşcolari), excursii, o tabără de trei zile, un sondaj de opinie şi, nu în ultimul rând, o masă rotundă privind responsabilităţile administraţiilor locale în conservarea biodiversităţii.

Mai multe informaţii:

http://www.ecomagazin.ro/importanta-conservarii-biodiversitatii-in-sit-natura-2000/


Proiectul Un mediu curat în bazinul Tisa Superioară, implementat în perioada noiembrie 2007 – iulie 2009, de Consiliul Județean Maramureș și Administrația de Stat a regiunii Ivano Frankivsk, a inclus măsuri de îmbunătăţire a calităţii apelor din Bazinul Tisa Superioară, prin intensificarea cooperării transfrontaliere şi coordonarea eforturilor la nivel local pentru asigurarea unei dezvoltări integrate la scară macro-regională (regiunea de graniţă), într-o perspectivă durabilă.

Pentru mai multe informaţii:

http://www.cjmaramures.ro/proiecte/enumerare-proiecte/1-3-un-mediu-curat-in-bazinul-tisa-superioara-